Inspectorii de la Asistență Socială îi contrazic pe procurori, cu privire la neregulile găsite la centrul „Casa Elena” din Dorohoi, la controlul din aprilie. Angajați de la Asistență Socială sunt acuzați de procurori pentru că au ascuns sub preș neregulile de la azilul groazei din Dorohoi. Oamenii legii au găsit mai multe probleme în urma perchezițiilor la „Casa Elena” din Dorohoi. Printre altele, la începutul lunii aprilie 2025, angajații Agenției Județene pentru Plăți și Asistență Socială Botoșani au făcut acolo un control, dar nu au arătat „situația reală”, spun anchetatorii.
Procurorii fac cercetări pentru „fals intelectual”, constând în faptul că „reprezentanții A.J.P.A.S. Botoșani nu au consemnat în procesul-verbal de control situația reală de la data controlului efectuat la începutul lunii aprilie 2025”.
Reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani vine cu o serie de precizări cu privire la controlul care a avut loc în aprilie.
„Menționăm că în data de 09.04.2025, inspectorii sociali din cadrul AJPIS Botoșani au efectuat o misiune de control inopinat la serviciul social mai sus-menționat, urmare a unei sesizări a I.S.U Botoșani. La data controlului, în cadrul centrului au fost identificați 25 de beneficiari. Având în vedere că pentru unul dintre beneficiari nu erau respectate criteriile de admitere (nu era încadrat în grad de handicap) și pentru faptul că personalul de specialitate (infirmiere) nu avea cursuri de calificare în domeniu, au fost dispuse măsuri de remediere a acestor situații”, precizează sursa citată.






























