S-a stins un tată, un soț, un bunic și un om de afaceri dedicat. Lasă în urmă o durere profundă și o amintire vie în inimile celor care l-au cunoscut și iubit.
Familia îndurerată anunță plecarea la cele veșnice a omului de afaceri Gheorghe Niculăeș, patronul firmei Agro Ind SRL Răchiți. S-a stins în această dimineață de 25 aprilie, în Vinerea Luminată, la vârsta de 77 de ani, în urma unor probleme cardiace.
Gheorghe Niculăeș a știut să îmbine responsabilitățile profesionale cu cele familiale, a muncit neîntrerupt și s-a dedicat cu pasiune pământului pe care l-a cultivat și de care și-a legat destinul.
Rămâne pentru cei care l-au cunoscut un exemplu de profesionalism, un antreprenor care a contribuit la dezvoltarea locului în care a trăit, lăsând o amprentă pozitivă asupra celor din jur.
Amintirea lui Gheorghe Niculăeș va trăi veșnic în inima familiei pe care și-a construit-o, prin valorile pe care le-a insuflat copiilor săi și pe care le-a transmis cu dragoste nepoților. S-a stins un om deosebit, dar moștenirea sa va rămâne vie, inspirându-ne să fim mai buni, mai iubitori și mai dedicați.
Trupul neînsuflețit va fi depus la Biserica Vovidenia din municipiul Botoșani.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Dumnezeu sa-l odihneasca ai sa-l tina aproape, ca a fost un om tare bun! Doamne ajuta!
Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l tina aproape, ca a fost un om tare bun! Doamne ajuta!