Omul de afaceri Viorel Surugiu, cel care deținea societatea comercială Spicul 2 Dorohoi, a fost condus pe ultimul drum în a doua zi de Paște. El s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani. Viorel Surugiu a fost înmormântat luni la cimitirul din Dorohoi. Pe ultimul drum a fost condus de nenumărați prieteni. Avea amici din toate categoriile sociale pentru că era un om bun, sociabil, care iubea viața și oamenii. Știa să respecte și să impună respect.
Angajații săi spun că era „ un adevărat OM, un lider desăvârșit și un simbol al eleganței în afaceri. Pentru colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L. va rămâne mereu ȘEFUL. În aceste clipe greu de suportat, vom strânge rândurile și ne vom sprijini unii pe alții, păstrând vie amintirea dumnealui. Odihnească-se în pace!”, au transmis angajații de la Spicul 2 Dorohoi.
Apropiații spun că era un om căruia îi plăcea să râdă, era vesel și îi molipsea și pe cei din jur cu optimismul său. Chiar și când a dat de necaz, Viorel a luptat pentru viața sa.
La căpătâi i-a stat familia, lovită de tragedii în ultima vreme pentru că trei frați s-au stins în câteva luni. Coroane și jerbe de flori au împrejmuit sicriul cu trupul neînsuflețit al omului de afaceri, iar toți cei prezenți, îmbrăcați în haine cernite, aveau lacrimi în ochi.
Omul de afaceri Viorel Surugiu s-a stins din viaţă, joi seară, pe patul de spital. El a fost internat de urgenţă pe Secţia de terapie intensivă a Spitalului Municipal Dorohoi, pe fondul degradării stării de sănătate, ca urmare a afecţiunii oncologice de care suferea de mai mult timp.
Viorel Surugiu s-a născut pe 1 decembrie 1965. El era căsătorit şi avea doi copii, o fată şi un băiat. A decedat după o lungă suferință pricinuită de un cancer depistat acum câțiva ani. Omul de afaceri a stat câteva luni într-o clinică de specialitate din străinătate, revenind de puțin timp la Dorohoi, acolo unde locuia alături de familia sa.
Citește și: |
Tragedie după tragedie în familia Surugiu. Trei fraţi, toţi oameni de afaceri, s-au stins din viaţă în mai puţin de două luni |