FOTO Directorul Colegiului Național ”A.T.Laurian” Botoșani, după distincția acordată de președintele României: Suntem mândri de ceea ce reușim să facem

În cadrul unei ceremonii, desfășurate ieri, la Palatul Cotroceni, Administrația Prezidențială, în urma propunerilor Ministerului Educației, a premiat Colegiul Național ”A.T.Laurian” Botoșani cu Ordinul Meritul pentru Învățământ, în grad de Comandor, cea mai înaltă distincție civilă, acordată de statul român pentru învățământ.

În acest an, în cadrul premierii prilejuite de Ziua Educației, Colegiul Național A.T. LAURIAN a fost decorat, de către președintele României, Klaus Iohannis, cu prestigiosul ordin, pentru „merite deosebite sau meritorii în dezvoltarea învăţământului” pentru proiectele, rezultatele și activitatea desfășurată în ultimii ani.

„Ordinul Meritul pentru Învățământ, în grad de Comandor, reprezintă, pentru noi, încă o recunoaștere a faptului că Laurianul este o școală performantă, deși este integrat într-un oraș destul de mic. Cei din comunitatea noastră botoșăneană ne cunosc prea bine iar noi, alături de mulțumirile noastre, ale echipei manageriale, adresate elevilor și profesorilor noștri, trebuie să mulțumim celor care sunt aproape de noi, în efortul de a pregăti elevii, colegilor din Inspectoratul Școlar Județean, Primăria Botoșani și din celelalte instituții implicate în educație. Suntem mândri de ceea ce reușim să facem și suntem foarte mândri atunci când recunoașterea meritelor se face la nivel național sau internațional și aș aminti faptul că acum câțiva ani Laurianul a fost singura școală din România premiată cu EUROPEAN QUALITY AWARD, în Elveția, la Lucerna, pentru rezultatele echipei manageriale, în acest an am obținut, pentru a treia oară, titlu de școală europeană, așa cum, de fapt, suntem etc.”, a declarat profesor, Ioan Onofrei, directorul Colegiului Național ”A.T.Laurian Botoșani.

Sunt profund onorată și recunoscătoare pentru acordarea Ordinului Meritul pentru Învățământ în grad de Comandor colegiului nostru. Această distincție reprezintă o încununare a muncii, profesionalismului și dăruirii de peste ani a colectivului de profesori, elevi și părinți ai colegiului, a susținerii constante din partea comunității, iar pentru mine, personal, a fost o recunoaștere a muncii dedicate în domeniul educației și o motivație puternică pentru a continua eforturile de a contribui la formarea tinerei generații și la dezvoltarea învățământului. Este știut faptul că educația este piatra de temelie a progresului unei națiuni, și consider că această distincție nu este doar o apreciere a echipei manageriale și colegilor profesori, ci un simbol al importanței profesiei didactice și al impactului pe care îl putem avea asupra viitoarelor generații. Mulțumesc din suflet pentru încrederea acordată și pentru susținerea constantă a celor care își dedică viața formării și educării tinerilor”, a declarat profesor doctor Mihaela Prăjinariu, director adjunct.

Ordinele și distincţiile naționale au fost reglementate, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii, iar în categoria decoraţiilor civile, pe domenii de activitate, se află Ordinul „Meritul pentru Învăţământ”. Conform Legii nr. 220/2004, Ordinul are patru grade, de la MARE OFIȚER, COMANDOR, OFIȚER, CAVALER iar primele două grade, cele mai importante, au fost acordate, în ultimii 20 de ani, doar câtorva instituții de învățământ românești de prestigiu: 13 din mediul universitar, cum ar fi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, și doar la 6 colegii naționale, printre care Colegiul Național Sfântul Sava, Colegiul Național Carol I, Colegiul Național Ferdinand I.

Urmareste-ne pe Google News

 

One thought on “FOTO Directorul Colegiului Național ”A.T.Laurian” Botoșani, după distincția acordată de președintele României: Suntem mândri de ceea ce reușim să facem

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *