Tentativă de omor la Botoşani! Un bărbat este acuzat că și-a înjunghiat vecinul cu un cuțit

Un bărbat din județul Botoșani este acuzat că și-a înjunghiat vecinul cu un cuțit. Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Corăscu Gheorghe, în vârstă de 57 de ani, din comuna Hănești, jud. Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.

Potrivit anchetatorilor pe 8 iulie 2024, în jurul orei 14.20, în timp ce se afla pe o suprafață de teren arabil din extravilanul satului Borolea, jud. Botoșani, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, inculpatul a lovit cu un obiect tăietor-înțepător, posibil cuțit, în zona hemitoracelui drept, persoana vătămată A.C.V., cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 18-20 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.

Victima este un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Botoșani. Victima și agresorul se certau de multă vreme pe o bucată de pământ, iar pe 8 iulie în timp ce se aflau pe câmp conflictul a degenerat, iar agresorul a luat cuțitul și și-a înjunghiat vecinul.

Soția victimei a asistat la incident și a sunat la 112. Agresorul este cunoscut în localitate pentru faptul că era consumator de alcool și pentru că are un comportament agresiv.

Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *