Botoșăneanul căutat de poliție după ce a venit din Belgia cu un autocar până în București, dar nu a mai ajuns acasă, ar fi fost abandonat de patronul firmei de transport deși ar fi plătit să fie adus în Botoșani.
„Domnul Adrian, este patronul unei firme de transport, l am contactat printr o altă persoană pentru a-mi aduce cumnatul din Belgia în Botoșani, băiatul din poză. Însă domnul Adrian, a ales să-l abandoneze în București, luându-i banii înaintea finalizării cursei, respectiv suma de 170€, asta nu ar fi problema cea mai gravă. Însă din momentul în care cumnatul meu ne-a contactat spunându-ne ca vor să-l abandoneze în București, de atunci are telefonul închis, nu am mai reușit să-l contactăm deloc”, povestește cumnata acestuia.
Potrivit acesteia, ultima discuție cu el a fost pe 14 septembrie, la 03.50 dimineața și de atunci nu mai știe nimeni nimic de el.
„Ultima dată când am vorbit cu băiatul a fost pe 14.09.2024, la ora 03:50 dimineața, atunci ne a anunțat ca șoferul vrea sa-l scoată din mașina, spunându-i ca atât a fost cursa pentru el. Am incercat sa luam legătura cu Domnul Adrian, pentru a afla ce s a întâmplat cu cumnatul meu, acesta la început ne a spus ca se interesează și ne va anunța ce afla, iar după o perioadă când am revenit tot noi la el, a început să nu mai recunoască nimic, să spună ca noi (familia) suntem nebuni, ca el nu a luat nicio persoană din Belgia, și să nu-l mai deranjăm, a devenit foarte recalcitrant la telefon”, povestește cumnata botoșăneanului.
Rudele se roagă ca acesta să fie teafăr și au făcut pângere la poliție pentru a-l găsi.
„Noi acum ne rugăm la Dumnezeu să l găsim bine și nevătămat. Ceva s a întâmplat cu el, nu i stă în fire să facă așa ceva, dacă ar fi rămas fără baterie sau telefon, știm sigur ca ar fi căutat prin orice mijloc să ne contacteze și să ne anunțe ce este cu el”, spune femeia.