110 candidați care au susținut proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ au obținut note între 7 și 9,99 (92,4%), iar un candidat a obținut nota 10 la disciplina Educație fizică și sport, transmite printr-un comunicat Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Rata notelor peste 8 (opt) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 74,7%.
Un număr de 119 lucrări au fost încărcate în platforma destinată evaluării digitalizate, lucrările fiind evaluate în centre constituite la nivel național pe discipline. Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.
Precizăm că pentru a putea participa la proba scrisă, candidații trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:
• efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;
• să dețină pentru anul școlar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
• minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.
Contestațiile la proba scrisă se depun la centrul de examen, personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă prezentând procură notarială în original.
a) în data de 30 iulie 2024 contestațiile se depun, în scris, până la ora 20:00;
b) în data de 31 iulie 2024 contestațiile se depun, în scris, până la ora 12:00.
Transmiterea contestațiilor la centrul de examen se poate realiza și electronic (scanat), prin poștă electronică, în data de 30 iulie 2024 și în data de 31 iulie 2024 până la ora 12:00 la adresa de e-mail: [email protected]
Rezultatele finale vor fi afișate la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 6 august 2024.