O femeie din Botoșani a ajuns la spital după ce a început să vadă în ceață și nu mai distingea culorile. Ce i-au spus medicii

O femeie din Botoșani a ajuns la spital după ce a început să vadă în ceață și nu mai distingea culorile. Ce i-au spus medicii. În vârstă de 29 de ani, în perioada caniculei, femeia a început să vadă în ceață, uneori are dureri oculare, nu mai distinge bine anumite culori, așa că a mers la un control oftalmologic.

„ Medicul care a văzut-o i-a pus diagnosticul de ”observație nevrită optică” dar i-a spus că trebuie să se interneze să facă mai multe investigații. Ne-am dori să știm dacă își poate recăpăta vederea dacă face tratament și în ce constă acesta.”, spune sora acesteia, care a cerut ajutorul specialistului Ciprian Danielescu.

Potrivit Ziarul de Iași, șeful de lucrări Dr. Ciprian Danielescu, medic primar oftalmolog, șef Clinică Oftalmologie, Spitalul Clinic de Urgențe „Prof. Dr. N. Oblu” Iași a menționat: „Într-adevăr, tot ce ați descris dumneavoastră ne poate duce cu gândul la o neuropatie optică inflamatorie, sau pe scurt nevrita optică – o inflamație a nervului optic, cel care transmite informația de la ochi la creier.

Aceasta afectează mai frecvent persoane de sex feminin și vârstă tânără. Scăderea vederii poate fi moderată sau severă,  rapid progresivă, adesea pe parcursul câtorva zile. Durerile ușoare la nivelul sau în jurul ochiului afectat apar frecvent, dar nu sunt tipice doar acestei afecțiuni. Odată cu încețoșarea vederii, pacienții acuză și reducerea percepției culorilor, precum și pierderea contrastului imaginii percepute de ochi. Un fenomen destul de tipic este agravarea temporară a simptomelor în momentul expunerii la căldură (sau la efort fizic intens).

Este bine să nu se amâne prezentarea la spital – efectul tratamentului este mai bun dacă se începe în primele 2 săptămâni de la debutul simptomelor. Medicul oftalmolog va efectua un examen complet. În majoritatea cazurilor însă, scăderea importantă a vederii nu este însoțită de modificări la nivelul fundului de ochi (ceea ce a creat – în „folclorul” oftalmologilor – expresia „nici pacientul, nici doctorul nu văd nimic”). Efectuarea examenului de câmp vizual, simțul cromatic, modificările reacțiilor pupilare ne ajută la punerea diagnosticului.

Vom cere ajutorul colegilor imagiști pentru o examinare în rezonanță magnetică nucleară (RMN) cranio-cerebrală. Aici este posibil să se vadă leziuni demielinizante (mielina este substanța care „izolează” fibrele nervoase, cam ca niște cabluri electrice). De asemenea, colegii neurologi vor examina pacientul și putem cere și alte explorări, precum potențialele evocate vizuale.

Demielinizarea este un fenomen autoimun, adică sistemul imun al pacientului atacă unele componente ale propriului organism. Un procentaj important din nevritele optice se asociază (de la primul diagnostic sau în timp, după ani de zile) cu o boală autoimună redutabilă, demielinizantă, care poate afecta diferite zone ale sistemului nervos – scleroza multiplă. Este unul din cazurile când noi, oftalmologii, putem diagnostica o boală care are răsunet asupra întregului corp. Atunci vom colabora cu colegii neurologi, care vor trebui să trateze pe termen lung această afecțiune. Tratamentele cu diferite variante de interferon, precum și glatiramerul au ameliorat mult prognosticul pacienților. Există însă și multe nevrite optice izolate, care nu vor fi niciodată asociate cu scleroza multiplă. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm să căutăm cauze infecțioase ale nevritelor, precum mediatizata boală Lyme (cea transmisă de căpușe), dar și sifilisul, toxoplasmoza, precum și boala ghearelor de pisică. Uneori o viroză banală se poate complica, după 1-3 săptămâni, cu nevrită optică (dar evoluția de regulă este bună).

Odată diagnosticul stabilit, vom interveni cu perfuzii în doze mari de antiinflamator  (de tip corticosteroid), continuate cu tratament oral (cu aceeași substanță). Acuitatea vizuală ar trebui să revină destul de rapid și complet, chiar în zilele următoare începerii tratamentului. Adesea însă pacienții care citesc bine literele după vindecarea unui asemenea episod se pot plânge pe termen lung de culori mai “spălăcite” sau un contrast imperfect al imaginii la ochiul care a avut nevrita. Chiar și la cei pe care îi considerăm vindecați, menținem atenția și controalele periodice pentru a nu omite un posibil debut al unei scleroze multiple în viitorii ani”.

 

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *