Mulți ignoră prevederile legale cu privire la acest tip de defecțiune, crezând că pot circula astfel o perioadă mai lungă. Detalii de la un caz minor care poate veni cu probleme mari. Există o serie de reglementări cu privire la starea autoturismelor care circulă pe drumurile publice. Anumite defecțiuni trebuie remediate imediat pentru ca șoferii să nu fie sancționați, anunţă EVZ.
Un parbriz crăpat nu pare a fi o problemă pentru șoferii care circulă pe drumurile publice. ă, În tealitat lucrurile stau altfel. Parbrizul este considerat un element de siguranță al unui autoturism. Din acest motiv, Codul Rutier interzice șoferilor să circule pe drumurile publice dacă acesta este avariat. Legea prevede o anumită procedură în cazul înlocuirii acestuia. Iar conducătorii auto trebuie să se conformeze și să o respecte, dacă nu vor să se aleagă cu sancțiuni.
Un parbriz auto este produs dintr-o sticlă special tratată astfel încât să-i ofere o rezistență cât mai mare, în cazul unui impact. Astfel, sticla nu se sparge foarte ușor, iar atunci când se întâmplă, cioburile nu sunt periculoase, ca în cazul sticlei normale. În cazul în care parbrizul este avariat, în trafic, șoferul trebuie să anunțe poliția sau firma de asigurări. Pentru înlocuirea acestuia este nevoie de un aviz din partea autorităților.
Codul Rutier prevede că în cazul în care parbrizul autovehiculului se avariază în timpul unui incident rutier, șoferul trebuie să anunțe poliția. Dacă nu este vorba despre un accident grav, el are la dispoziție 24 de ore. Pentru înlocuirea parbrizului și acoperirea cheltuielilor din poliția de asigurare, este nevoie de un aviz al autorităților. În cazul în care nu există victime, Codul Rutier prevede că spargerea parbrizului trebuie raportată la o secție de poliție, potrivit RomaniaTV