Concursul de Educație Juridică „Be legal! Be cool!”, etapa națională, la Botoșani. Aproape 100 de elevi intră în competiție

foto arhiva

În perioada 31 mai– 2 iunie 2024, la Botoșani, se va desfășura a II-a ediție a Concursului de Educație Juridică „Be legal! Be cool!” – etapa națională. Evenimentul este destinat elevilor de gimnaziu și de liceu, testând cunoștințele acestora în domeniul civic, legal și juridic.

Deschiderea oficială va avea loc în data de 31 mai 2024, începând cu ora 17.00, în Amfiteatrul „Aurel Dorcu” al Colegiului Național „A. T. Laurian din municipiul Botoșani, unitate care va asigura masa și cazarea celor 98 de elevi participanți și a profesorilor însoțitori pe toată durata competiției, iar

Festivitatea de premiere va avea loc în data de 1 iunie 2024, începând cu ora 12,30, în aceeași locație.

Elevii clasați pe prima poziție în etapa finală din grupa I și din grupa a II-a vor fi premiați cu device-uri: tabletă (locul III), telefon mobil (locul II), laptop (locul I).

Elevii clasați pe primele trei poziții din grupa a III-a în etapa finală vor avea asigurat un loc gratuit în tabăra „Legal Academy” organizată de VeDem Just în perioada august – septembrie 2024, timp de cinci zile.

Județul Botoșani este reprezentat la etapa națională a concursului, la toate cele trei categorii, de elevii situați pe primele locuri la etapa județeană, după cum urmează:
Categoria I:
Aruștii Armin Mihail – Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani, Ghiorghiu Andrei și Pinteală Alexandru Cristian – Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani, Grigore Rareș și Marosac Rareș – Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani

Categoria a II-a:
Ilincaru Rareș – Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, Hîrjoi Anda – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, Cataranciuc Ilinca – Școala Gimnazială „Grigore Antipa” Botoșani și Pîrțac Gabriel – Școala Gimnazială Nr. 11 Botoșani

Categoria a III-a
Melinte Patricia – Colegiul Național „A. T. Laurian” Botoșani și Andrieș Andreea – Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani

Un concurs de acest tip era necesar, dat fiind faptul că la nivel național nu se desfășura niciun concurs de educație juridică după introducerea disciplinei în curriculumul național. La nivelul județului Botoșani, în anul școlar curent, opționalul de Educație juridică este parcurs de un număr de 642 elevi de gimnaziu și de liceu din 8 unități de învățământ, iar la nivel național studiază această disciplină un număr de 6998 de elevi din 34 județe. Consider că elevii trebuie să cunoască, încă de la clasele mici, lucruri elementare despre drepturi și dreptate, despre libertatea de exprimare, despre importanța respectării legislației în vigoare, precum și sancțiunile prevăzute în cazul încălcării acestora. Le doresc participanților mult succes și inspirație!” a declarat Bogdan Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general.

Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *