FOTO Activități ale jandarmilor la Școala Gimnazială ,,Sfânta Maria” Botoșani. Au fost însoțiți de câinele de serviciu Pih

În această dimineață, jandarmii au fost prezenți la Școala Gimnazială ,,Sfânta Maria” Botoșani și au discutat cu elevii pe marginea unor subiecte de interes privind siguranța în școală, consumul de substanțe cu efect psihoactiv, prevenirea implicării în fapte antisociale și consecințele nerespectării normelor impuse de un comportament civilizat.

Dialogul a continuat cu aspecte precum alegerea atentă a anturajului, folosirea adecvată a rețelelor sociale și apelarea justificată a numărului unic pentru apeluri de urgență 112.

De la întâlnirea cu elevii nu a lipsit câinele de serviciu Pih, care și-a demonstrat calitățile în cadrul unui exercițiu de disciplină, iar conductorul său le-a dat copiilor sfaturi pentru evitarea atacului unui câine agresiv.

”Nu în ultimul rând, având în vedere că se apropie vacanța mare, elevii au primit pliante cu recomandări pentru o vară în siguranță, atât atunci când vor fi singuri acasă, la joacă sau vor naviga pe internet, cât și atunci când vor merge cu părinții în concediu”, a decarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani.

Activitatea preventivă desfasurată astăzi face parte din campania ,,Liber la vacanță, fii în siguranță!”, organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, care se va finaliza în luna iunie, cu prilejul încheierii anului școlar.

Urmăreşte-ne pe Google News!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *