FOTO Proiecte pentru tineri finanțate de Consiliul Județean Botoșani

Consiliul Județean Botoșani continuă și în acest an finanțarea proiectelor destinate tineretului. În urma concursului de proiecte, au fost declarate eligibile pentru a fi finanțate din bugetul Consiliului Județean:

– Ediția a X-a a Concursului Județean de Jurnalism „Botoșani, orașul meu drag”, proiect implementat de Asociația Buzzmedia. Proiectul își propune susținerea tinerilor și a copiilor pasionați de jurnalism prin activități educative non-formale.

– Festivalul tinerilor, care va fi organizat de către Fundația Județeană pentru Tineret. Proiectul se adresează elevilor și tinerilor cu înclinații cultural-artistice și presupune organizarea de concursuri de: coregrafie, muzică, teatru, arte vizuale (fotografie).

– Proiectul „Instantanee botoșănene” implementat de Societatea Cultural Artistică „Arlechin”. Prin acest proiect se urmărește promovarea în rândul tinerilor a spiritului civic prin activități de voluntariat, de petrecere a timpului liber în compania altor tineri, precum și a conceptului de cetățenie activă, implicit cultivarea interesului pentru activități colaterale celor școlare.

Consiliul Județean susține toate inițiativele tinerilor care aduc plus valoare regiunii noastre. Totodată, sprijinim implicarea tinerilor în viața socială a comunității, pentru că ei reprezintă viitorul. Vin cu idei noi, îndrăznețe, de foarte multe ori chiar revoluționare și este firesc să-i cooptăm pentru a contribui la dezvoltarea și promovarea județului Botoșani. Succes celor trei asociații de tineret care au depus proiecte”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *