VIDEO El este botoşăneanul acuzat de violarea şi uciderea unei fetiţe de 8 ani

Botoşăneanul acuzat de violarea si uciderea fetitei de opt ani de la Albesti a fost capturat de poliţiştii botoşăneni. El se numeşte Petrică Hlibac şi are 32 de ani. Acesta a fost reţinut şi dus la audieri la sediul Poliţiei din Botoşani. El se ascundea în vegetație, dar a fost văzut când încerca să meargă spre casă. A încercat să fugă, dar oamenii legii au tras focuri de avertisment și a fost prins.

„Acesta a fost văzut în timp ce se îndrepta spre locuinţa sa în vegetaţia din apropierea acesteia. A fost localizat de către poliţişti şi s-a pornit în urmărirea sa. În scurt timp a fost prins şi imobilizat. Au fost executate şi două focuri de armă în plan vertical fără a fi înregistrate victime sau alte pagube”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ, Delia Nenișcu.

 

Fetița de opt ani, din Botoșani, care a dispărut de acasă, a fost găsită moartă, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.  Aceasta se afla la marginea localității de domiciliu, într-o lizieră de salcâmi.

„Sunt desfășurate activități specifice pentru identificarea autorului, fiind angrenate peste 100 de forțe de ordine, polițiștii, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră. Beneficem, de asemenea, de sprijinul jandarmilor din Suceava și a Biroului de Operațiuni Speciale Suceava”, anunță polițiștii.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Fata de 8 ani, Chică Roşa Maria Silvia din satul Jijia, comuna Albești, a plecat de acasă vineri, în jurul orei 20:00, pentru a se deplasa la o rudă, care locuiește in apropiere, dar de atunci nimeni nu a mai văzut-o. A fost găsită fără suflare, iar polițiștii îl caută acum pe cel care a ucis-o.

Urmăreşte-ne pe Google News!
Urmăreşte-ne pe Google News!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *