Detalii cutremurătoare! Fetița de opt ani, din Botoșani, găsită moartă, ar fi fost violată

Detalii cutremurătoare în cazul fetiței de opt ani din satul Jijia, comuna Albești, care a fost găsită moartă la marginea unei pădurici. Maria ar fi fost violată.  Anchetatorii au găsit urme de sânge după viol, dar deocamdată nu se cunoaște cum a fost ucisă micuța.

Fata nu avea urme de strangulare și nici nu existau urme de sânge ca urmare a uciderii. Se ia în calcul că aceasta ar fi fost sufocată. Anchetatorii îl caută între timp pe făptaș pentru a-l trage la răspundere.

Fetița de opt ani, din Botoșani, care a dispărut de acasă, a fost găsită moartă, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă.  Aceasta se afla la marginea localității de domiciliu, într-o lizieră de salcâmi.

„Sunt desfășurate activități specifice pentru identificarea autorului, fiind angrenate peste 100 de forțe de ordine, polițiștii, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră. Beneficem, de asemenea, de sprijinul jandarmilor din Suceava și a Biroului de Operațiuni Speciale Suceava”, anunțau sâmbătă dimineață reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Fata de 8 ani, Chică Roşa Maria Silvia din satul Jijia, comuna Albești, a plecat de acasă vineri, în jurul orei 20:00, pentru a se deplasa la o rudă, care locuiește in apropiere, dar de atunci nimeni nu a mai văzut-o. A fost găsită fără suflare, iar polițiștii îl caută acum pe cel care a ucis-o.

Urmăreşte-ne pe Google News!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *