Cel mai longeviv director din judeţ iese la pensie

eugen mireuta, director Rolana Tex
Eugen Mireuta, director Rolana Tex

Directorul Rolana Tex, Eugen Mirăuţă, va părăsi fabrica pe care a condus-o în ultimii 30 de ani. El va ieşi la pensie după 52 de ani de muncă într-o fabrică  în care din 1980 a fost director comercial, iar din 1995 director general.

Eugen Mirăuţă, care împlineşte, pe 2 august, vârsta de 67 de ani, a dat deja masa de despărţire de colegii săi din fabrică şi a anunţat patronatul italian de la Filivivi că se va pensiona, cel mai probabil de la 1 septembrie.

El este directorul care a transformat fosta intreprindere de stat Melana în Firmelbo şi apoi Rolana Tex. Mirăuţă a participat la procesul de privatizare a societăţii, fiind unul dintre cei care au reuşit să salveze unitatea de la închidere (aşa cum au păţit-o fostele Uzine Textile Moldova, fosta Integrata sau alte fabrici de aceeaşi talie din Zona Industrială a Botoşaniului). 

De la privatizarea Melana, în 1999, până în prezent, Mirăuţă a atras în fabrică investiţii de peste zece milioane de euro. Acum, societatea are 265 de salariaţi şi o cifră de afaceri anuală de nu mai puţin de 40 de milioane de euro.

De atunci şi până acum, fabrica s-a schimbat în totalitate. În plus, am reuşit şi am creat şi o altă fabrică, Rolana Tex 2”, susţine că mândrie Eugen Mirăuţă. 

Melana a fost vândută, în 1999, de fostul Fond al Proprietăţii de Stat societăţii Rifil Săvineşti, care avea, proprietar italian. Ulterior, în 2006, Rifil vinde, la rândul său, întreaga afacere din Botoşani  grupului Filivivi din Italia, care decide, pe lângă schimbarea întregii linii tehnologice a fabricii, şi denumirea societăţii, fabrica devenind astfel Rolana Tex.

După 31 de ani de conducere, Mirăuţă se retrage la pensie cu un singur regret.

Singurul meu regret este că nu am putut satisface toate aşteptările salariaţilor. În schimb, bucuria mea este că fabrica merge şi că am reuşit să aduc un investitor ca lumea. Mă buc că, atunci când voi trece pe aici, nu voi vedea un magazin”, susţine Mirăuţă, în ciuda faptului că Rolana Tex plăteşte printre cele mai bune salarii din  industria uşoară din Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *