Casa Județeană de Pensii Botoșani angajează. Ce post a scos la concurs!

Casa Județeană de Pensii Botoșani a scos la concurs un post de execuție, contractual pe perioadă determinată, de consilier debutant. Postul este disponibil  pentru perioada: iunie 2024 – 31 august 2024. Condiţii specifice: studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență în domeniul: științe economice, științe inginerești, științe juridice, științe administrative; precum și în domeniul de licență: matematică, fizică sau informatică. Nu este necesară vechime în specialitatea studiilor. Dosarele de concurs se depun pe 20 și 21 mai.

Selecţia constă în parcurgerea a trei etape, astfel: prima etapa este de verificarea eligibilităţii administrative a dosarelor – proba eliminatorie.

Etapa 2 – (proba scrisă) – va fi susținută în data de 30.05.2024. Această probă este de asemenea eliminatorie, la proba scrisă urmând a participa persoanele care au obtinut calificativul ”admis” la selecția dosarelor. Proba scrisă constă în rezolvarea unor teste-grilă.

Etapa a treia constă într-un interviu, ce presupune verificarea cunoștințelor, competențelor și abilităților necesare îndeplinirii atribuțiilor postului.
Interviul se susţine într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *