Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani: Am speranța și îmi doresc ca toate catedrele să fie ocupate de profesori specializați

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Bogdan Suruciuc, își dorește ca posturile din învățământ, care au fost vacantate pentru anul școlar 2024-2025, să fie ocupate de profesori calificați. El spune că toate restrângerile de activitate au fost rezolvate în învățământul botoșănean și că la această dată are loc etapa de depunere a dosarelor de către candidații care vor participa la examenul de titularizare.

Am speranța și îmi doresc ca toate catedrele să fie ocupate de profesori specializați. Vom vedea și după examenul de titularizare ce se va ocupa, ce va rămâne, dacă vom fi nevoiți să facem și un examen la nivel județean în luna august, să vedem dacă vom mai avea posturi”, a precizat Bogdan Suruciuc.

Pentru anul școlar viitor, la nivelul județului Botoșani, au fost publicate 1948 de posturi/ catedre vacante/rezervate, din care 273 sunt pentru angajare pe perioadă nedeterminată și 1675 pentru angajare pe perioadă determinată. Din cele 1675, un număr de 309 posturi sunt complete, iar 1366 sunt incomplete.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *