Accident aviatic ţinut secret. De ce s-a ascuns prăbuşirea unei drone din Ucraina, în februarie, la Botoşani

Foto captura antena 3 CNN

Un accident aviatic pe teritoriul României a fost ţinut la secret timp de trei luni. Asta până când cineva a aflat pe surse informaţia, iar autorităţile s-au văzut nevoite să o confirme.

O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbuşit în luna februarie într-o localitate din Botoşani. Şi este doar una dintr-un lung şir de muşamalizări, fie că este vorba despre avioane mici care vin dinspre Ucraina, fie că este vorba despre drone ruseşti.

Localnicii au fost cei care au făcut descoperirea. Neştiind despre ce e vorba iniţial, aceştia au chemat autorităţile.

Au venit de la Consiliu, maşina Poliţiei, primăria, pe urmă au venit două maşini din oraş. Pe urmă au venit încă trei din oraş. Au venit seara cu laboratorul ăla de… Da, au stat până la 12 noaptea”, spune unul din martori.

Imediat după a fost localizată, autorităţile ajuns la faţa locului au blocat accesul pentru localnici.

Nu le dădea voie să se apropie, că poate are o bombă, poate are ceva”, spun aceştia.

În realitate, autorităţile au blocat accesul pentru a fi siguri că incidentul rămâne un secret.

Informaţia, însă, nu a reuşit să rămâne ascunsă pentru mult timp, iar cei responsabili au recunoscut, la câteva luni distanţă, că un aparat de zbor ucrainean s-a prăbuşit pe teritoriul ţării noastre.

La data de 29 februarie, anul curent, am fost sesizaţi cu privire la faptul că pe un zeren extravilan a fost găsit un aparat de zbor de mici dimensiuni, fără pilot”, a declarat Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Viceprimarul comunei susţine în continuare că nu ştie despre ce e vorba, asta deşi, localnicii spun că la faţa locului s-au prezentat şi autorităţile locale.

Drona nu era încărcată cu explozibil şi face parte dintr-un şir lung de aparate de zbor prăbuşite în România. Anul trecut, oficial, au fost anunţate şapte astfel de drone căzute în diferite zone ale ţării, potrivit Antena 3 CNN

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *