PS Nichifor Botoșăneanul vine să sfințească așezământul social Sfânta Irina din Botoșani. Vezi cum arată casa destinată mamelor și copiilor!

PS Nichifor Botoșăneanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sfinți așezământul social Sfânta Irina din Botoșani. El va fi înconjurat de un sobor de preoți la evenimentul care va avea loc pe 25 mai, în cadrul Parohiei Pacea.

Astfel, la ora 07.00 va avea loc slujba aghesmei, Utrenia, iar de la ora 09.00 va fi primit ierarhul. După Sfânta Liturghie va avea loc sfințirea casei Irina.

Casa Sfânta Irina cuprinde proiectul „Ajută mama și copilul” alcătuit din sala Agapi cu haine, produse de igiena și alimente pentru mame si copii, apartamentul Pro Vita, Sala Elpis  sau capela mortuară nr. 2 cu intrare separată de restul clădirii, Sala Pistis – sală de activități educativ-culturale, folosită și ca spațiu pentru activități cu tinerii și nu numai și o toaletă publică.

„Prin ” Ajuta mama si copilul” ne dorim sa sprijinim cat mai multe mame pentru a si creste mai usor copiii si de asemenea sa salvam cat mai multi copii de la avort. Mamele sa simta ca nu sunt singure, cineva se gandeste la ele si le ajuta concret”, ne-a mărturisit preoteasa Anamaria Macuc.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *