FC Botoșani pierde categoric la Galați și poate retrograda din Superligă. Cum arată clasamentul la finalul meciurilor din play-out

FC Botoșani a pierdut categoric, cu scorul de 2-0 (2-0) partida susținută duminică seară, la Galați, împotriva formației locale Oțelul în etapa a 9-a din play-out, ultima din Superligă. În urma acestui rezultat, echipa lui Bogdan Andone rămâne pe o poziție care îi poate aduce retrogradarea, dacă nu câștigă meciurile de baraj.

În partida de duminică, Oțelul a deschis scorul în minutul 12 prin Gaitan și l-a majorat în minutul  45 prin Rusevic. Botoșaniul a jucat foarte slab, fără a-și crea foarte multe faze de atac.

Iașiul, condus de Cornel Șfaițer, s-a salvat de la retrogradare după o victorie cu 2-0 acasă cu Petrolul Ploiești, iar Dinamo joacă și ea barajul, după o victorie acasă cu scorul de 2-0 cu UTA Arad.

FC Voluntari și FC U Craiova 1948, care au pierdut în ultima etapă pe teren propriu, au retrogradat direct în liga a doua.

Echipele de start:

Oțelul: Ed. Pap – Adăscăliței, J. Cisse, Ghiocel, Miguel Silva – Gaitan, Zivulic, Jardan – R. Tănasă, Rusevic, Malle. Rezerve: R. Stoian – I. Neagu, Cisotti, Maciel, Bodișteanu, Lameira, Bordun, Zhelev, Farcaș, S. Rus, L. Panait, Yabre. Antr. Dorinel Munteanu

FC Botoșani: Kukic – R. Benzar, Sadiku, Miron (cpt.), Țigănașu – Ed. Florescu, Dican, Ferreira – Mitrov, E. Lopez, Kaprof
Rezerve: Ducan – Adams, Șeroni, Petro, E. David, I. Filip, Gligor, Mouaddib, Mailat, L. Fulop, Margiotta, Ofosu
Antr. Bogdan Andone

Google New Urmareste-ne pe Google News

Clasament

Pozitia Echipa Meciuri Victorii Egaluri Infrangeri Golaveraj Puncte
1 UTA Arad 9 5 2 2 15-11 (4) 37
2 Otelul Galati 9 6 1 2 11-7 (4) 36
3 FC Hermannstadt 9 4 2 3 13-7 (6) 34
4 Universitatea Cluj 9 3 3 3 12-10 (2) 33
5 Petrolul Ploiesti 9 3 2 4 8-14 (-6) 29 *
6 CSM Politehnica Iasi 9 3 1 5 7-8 (-1) 27 *
7 FC Botosani 9 4 2 3 11-11 (0) 25 *
8 Dinamo Bucuresti 9 2 4 3 10-12 (-2) 25 *
9 FC Voluntari 9 2 4 3 11-10 (1) 24
10 FC U Craiova 1948 9 1 3 5 8-16 (-8) 22 *

 

One thought on “FC Botoșani pierde categoric la Galați și poate retrograda din Superligă. Cum arată clasamentul la finalul meciurilor din play-out

  1. „Salvatorii” Botoșaniului, cu regret o spun, nu se numesc Bogdan Andone sau Valeriu Iftime, ci Adrian Mititelu și Florentin Pandele. Fără greșelile administrative ale celor doi amintiți anterior, FC Botoșani ar fi fost retrogradată de multe etape. Bogdan Andone a avut un lot ceva mai bun decât Croitoru, Alexa și Patache/Ciobanu. Ce-i drept, o mare parte din vină e a lui Croitoru și Iftime. Însă Botoșaniul arată rău și cu Bogdan Andone și asta s-a văzut în play-out. Exceptând victoria cu Craiova, toate celelalte au fost la limită, chinuite, de multe ori după o prestație mai bună a adversarilor. Cu UTA, U Cluj, Sibiu și Oțelul, cele mai puternice echipe din play-out, s-a văzut o diferență imensă la nivel de joc, de valoare. Rezervele Oțelului s-au distrat cu FC Botoșani aseară! De parcă gălățenii luptau pentru salvarea de la retrogradare! Nu privesc cu optimism cele două jocuri cu Mioveniul. Argeșenii au o șansă mare de a promova atât timp cât Botoșaniul se prezintă ca la meciurile cu Oțelul și Voluntari. Dacă jucătorii și staff-ul tehnic se mobilizează și pun osul la treabă și FC Botoșani rămâne în prima ligă, în vară e nevoie de o reconstrucție totală! 80% din lotul actual nu face față nivelului și așa modest al primei divizii. Îngrijorătoare scăderea de formă a lui Florescu, Dican și Kaprof care de vreo 3 luni nu mai ajută cu nimic echipa! Sadiku gafează în fiecare meci. Ce să mai discutăm… încă o dată o spun, „dubla” cu Mioveniul ne va aduce mari, mari emoții!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *