FOTO 13 echipaje de la mai multe școli din Botoșani s-au întrecut la concursul „Cu viața mea apăr viața”. Vezi clasamentul!

Peste 50 de elevi au participat, astăzi, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.

Probele s-au desfășurat pe terenul de sport al Liceului cu Program Sportiv Botoșani și au reunit la start 13 echipaje de la școli și licee din Botoșani, Dorohoi, Dumbrăvița, Leorda și Flămânzi.

Concursul a avut ca scop cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc ce pot genera situaţii de urgenţă sau dezastre, a modului de acţiune în cazul iminenţei producerii unei situaţii de urgenţă, precum și formarea spiritului de solidaritate şi implicarea în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în astfel de cazuri.

Concurenții au avut de susținut trei probe: una teoretică şi două practice. La proba teoretică, elevii au completat un chestionar cu întrebări din domeniul protecţiei civile. Probele practice au constat în transportarea unei persoane accidentate pe targă pe o distanță de 50 m și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contracronometru.

La final, clasamentul se prezintă astfel:

Categoria gimnaziu băieți/ mixt:

Locul I – Școala Gimnazială „Spiru Haret ” Dorohoi

Locul II – Liceul cu Program Sportiv Botoșani

Locul III – Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu ” Ibănești

Categoria gimnaziu fete:

Locul I – Școala Gimnazială nr.1 Leorda

Locul II – Liceul cu Program Sportiv Botoșani

La categoria liceu băieți/mixt:

Locul I – Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani

Locul II – Liceul cu Program Sportiv Botoșani

Locul III – Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani

Categoria fete liceu

Locul I – Liceul cu Program Sportiv Botoșani.

Competiția s-a încheiat cu o festivitate de premiere, la care au participat președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Elena Federovici, dar și inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan Decebal Muraru.

Câștigătorii au primit diplome, medalii și cupe.

Adresăm felicitări tuturor elevilor care au participat și instituțiilor de învățământ din care aceștia au făcut parte: Colegiul Național „A.T. Laurian” Botoșani, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Botoșani, Liceul cu Program Sportiv Botoșani, Liceul Teoretic „Grigore Antipa” Botoșani, Școala Gimnazială „Ion Bojoi” Flămânzi, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Dumbrăvița, Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi și Școala Gimnazială nr. 1 Leorda.

Competiția a fost organizată cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Botoșani, a Filialei Județene a Societății Naționale de Cruce Roșie Botoșani, voluntarilor din cadrul programului național „Salvator din Pasiune ” și Liceului cu Program Sportiv Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *