FOTO Educație financiară pentru aproape 600 de liceeni din Botoșani

Astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani, începând cu ora 11,00, s-a desfășurat Conferința Județeană „Educăm pentru viitor!”, adresată elevilor de liceu, din clasele IX-XI.

Conferința, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în parteneriat cu Banca Comercială Română, devine tradiție, fiind la a doua ediție, iar tema de anul acesta a fost „Educația financiară – educație pentru un viitor sustenabil”, informează printr-un comunicat Inspectoratul Școlar Județean.

Potrivit sursei citate, educația financiară joacă un rol crucial în viața tinerilor din mai multe perspective: îi învață pe tineri cum să-și gestioneze banii în mod responsabil, să economisească și să investească în viitorul lor financiar; aceste cunoștințe îi ajută să devină mai independenți din punct de vedere financiar și să evite dependența excesivă de părinți sau de împrumuturi. tinerii învață să înțeleagă riscurile și beneficiile diferitelor instrumente financiare, cum ar fi economisirea, investițiile în acțiuni sau obligațiuni, criptomonedele etc.; această înțelegere îi ajută să facă alegeri informate și să-și adapteze strategiile financiare în funcție de obiectivele lor și de starea pieței. De asemenea, educația financiară poate încuraja și dezvolta în tineri o atitudine responsabilă față de finanțele personale și față de comunitatea lor; ei învață să gestioneze nu doar banii lor, ci și să ia în considerare impactul lor asupra altora și asupra mediului înconjurător.

Toate aspectele de mai sus au fost dezvoltate de speakerii prezenți în fața celor aproape 600 de liceeni, însoțiți de profesorii lor: Bogdan-Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Eduard Mititelu, secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, prezent online la activitate și Liviu Țului, director la Banca Comercială Română, Sucursala Botoșani.

Momentul care a reușit să mențină elevii foarte atenți și focusați pe telefoane timp de aproape jumătate de oră a fost concursul online, desfășurat sincron pe platforma Kahoot: „Educația financiară – educație pentru un viitor sustenabil”. Acesta s-a derulat în 2 etape, finala fiind jucată de 12 elevi de la liceele din județul Botoșani. Primii cinci câștigători au fost recompensați cu premii consistente oferite de reprezentanții Băncii Comerciale Române.

Îi felicit din toată inima pe elevii câștigători, dar și pe toți elevii și profesorii prezenți astăzi și îi așteptăm să participe și la următoarele ediții!” a declarat Bogdan Suruciuc.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *