FOTO Ziua Europei a fost marcată, astăzi, la Instituția Prefectului Botoșani

Ziua Europei a fost marcată, joi, la Instituția Prefectului Botoșani. Aproximativ 70 de elevi însoțiți de cadre didactice de la Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani, Liceul ”Regina Maria” Dorohoi, Colegiul Economic ”Octav Onicescu” Botoșani, Colegiul Național ”Grigore Ghica” Dorohoi, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani și Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani au participat la eveniment, alături de autorități.

Manifestarea a debutat cu intonarea imnurilor României şi Uniunii Europene, a urmat cuvântul de deschidere al prefectului județului Botoșani, Sorin Cornilă, iar istoricul Sergiu Balanovici a prezentat semnificația zilei de 9 mai.

În continuare, elevii prezenți și-au împărtășit experiențele dobândite în cadrul proiectelor europene la care au participat.

Ne face o deosebită plăcere să vă avem invitați astăzi și să sărbătorim împreună Ziua Europei, o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Data de 9 mai marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de ”Declarația Schuman”, prin care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa. Declarația a fost citită pe 9 mai 1950. Momentul de răscruce care a constituit începutul integrării și cooperării europene pentru pace și unitate. O vorbă din popor spune: ”toate la timpul lor”. Voi sunteți acum în acea perioadă din viață când învățați, experimentați și descoperiți. Iar foarte mulți dintre voi ați descoperit deja multe țări din Europa, fie în vacanțe împreună cu părinții, fie ghidați de domnii și doamnele profesor în cadrul proiectelor Erasmus. Aceste oportunități vă oferă posibilitatea să învățați, să descoperiți și să experimentați. Iar toate aceste lucruri vă modelează ca oameni și vă clădesc viitorul. Pentru că fiecare dintre noi suntem suma experiențelor trăite și acumulate, a lucrurilor învățate și a interacțiunilor cu alți oameni. Zi de zi facem alegeri. Iar toate aceste lucuri învățate și alegerile făcute vă vor ghida în viață. Și va venit acea etapă din din viața voastră când voi veți modela viitorul țării și al Uniunii Europene. Iar când va veni acel moment veți fi pregătiți să realizați lucruri mărețe, să modelați viitorul, să inventați, să creați și să dezvoltați. Și sunt convins că lumea făcută de voi, modelată de voi, va fi o lume mai bună. Aveți încredere în voi. Eu am, părinții voștri au încredere în voi, domnii și doamnele profesori au încredere în voi și în alegerile voastre, a declarat prefectul Sorin Cornilă.

Ziua Europei este organizată anual la 9 mai pentru a sărbători pacea și unitatea în Europa și pentru a marca aniversarea semnării declarației Schuman.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *