Cardul național de sănătate se mută pe telefon. Medicii de familie: „Alte cheltuieli!”

Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat că sistemul cardului național de sănătate urmează să fie refăcut, deoarece este învechit tehnic. Mai mult, cardul va fi disponibil inclusiv în format electronic, de pe telefon, la fel ca un card bancar.

„Sistemul cardului de sănătate urmează să fie refăcut cap coadă. Va fi inclusiv într-un wallet în format electronic. Sistemul a fost făcut cu o tehnologie foarte veche, în urmă cu 16 ani. Nu ai cum să ți se dubleze numărul de beneficiari, să ai noi tehnologii, cu ceva ce nu s-a updatat tehnic în ultimii 16 ani”, a spus ministrul. „Ceea ce e important este că o 100 de milioane de lei au fost salvați din PNRR, datorită muncii celor de la CNAS. Împreună cu ei și cu echipa noastră am găsit o soluție tehnică pentru a salva acest proiect, acum este în procedură de achiziție publică și urmează să fie refăcut cap-coadă. Va fi atât în format fizic, cât și într-un wallet (portofel electronic, n.r.), la fel ca un card bancar”, a mai explicat el. „Va fi trasabil totul, adică nu se va putea să-ți fie prescrisă aspirină de 10 ori într-o zi și să fie și decontată. Va fi totul trasabil și transparent, ca să se știe ce se întâmplă cu banii statului român, plătiți de oameni prin taxe și impozite”, a mai spus Ivan la Digi24..

Potrivit adevarul.ro, de când a fost implementat, cardul de sănătate nu a fost niciodată un loz câștigător pentru sistemul sanitar românesc. Mai mult a încurcat lucrurile decât le-a simplificat. Platforma de încărcare a datelor a dat mai mult rateuri, iar medicii au fost obligați, de multe ori, să-și trimită pacienții acasă. Motivul? Ca să poată emite rețete compensate, ori trimiteri la specialist, trebuie să verifice dacă pacientul este asigurat. Dar nu se pot conecta la serverele CNAS, pentru această operațiune.

Medicul de familie Cătălina Matei a declarat pentru „Adevărul” că, de cele mai multe ori, încarcă datele pacienților noaptea, când platforma funcționează cât de cât mai bine. „După ce stau de dimineață până seara la cabinet, când ajung acasă, în loc să-mi văd de familie, mă așez în fața calculatorului și încarc în platformă datele pacienților văzuți peste zi. Nu este normal ce se întâmplă”, s-a plâns medicul.

De fiecare dată, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis că lucrează la remedierea disfuncționalităților însă problema nici acum nu este rezolvată.

Sistemul dă foarte multe erori pentru că a fost subdimensionat. Nu s-au gândit, probabil, că vor exista atât de mulți utilizatori în același timp. Și medici de familie, și laboratoare, și clinici care îl accesează concomitent. Apoi, avem probleme cu citirea propriu-zisă a cardurilor de sănătate. Chiar înainte de sărbători am avut probleme și trebuit să trimitem pacienții acasă cu reprogramare”, a precizat și dr. Emiliana Coștiug. „Am avut situația unei gravide pe care nu am putut să o înscriu pe lista mea de pacienți din acest motiv: cardul fizic nu funcționa”.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *