FOTO Credincioșii au umplut curțile bisericilor și mănăstirilor din Botoșani la denia Prohodul Domnului

Credincioșii au umplut curțile bisericilor și mănăstirilor din Botoșani, vineri, la denia Prohodul Domnului. Denia Prohodului Domnului este slujba punerii în mormânt a Domnului, sau prohodirea, care se cântă în biserici în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor. Slujba se mai numește și „Denia Prohodului”, denia fiind o utrenie de seară din perioada Triodului.

În această perioadă, credincioșii s-au pregătit cu post și rugăciune pentru a întâmpina cu sufletul curat una dintre cele mai importante sărbători din an, Învierea Domnului.

La Mănăstirea Sihăstria Voronei, de exemplu, zeci de credincioși au mers vineri seară la denie, pentru a asista la slujbă. Oamenii spun că este cea mai importantă dintre deniile din Săptămâna Patimilor.

Vinerea Mare este considerată o zi de doliu, în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie. În jurul orei 9, Sfântul Epitaf este scos din altar și se așează pe o masă în mijlocul bisericii, cu Sfânta Cruce în față. Seara, se cântă Prohodul Domnului și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf și cu lumânări aprinse în mâini. Acesta amintește de drumul parcurs de Iisus Hristos până la Muntele Golgota, unde a fost răstignit și unde a murit, urmând ca în a treia zi să învie.

Google New Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *