Anchete penale la Botoșani după incendii în arii protejate. Amenzi de sute de mii de lei date de Garda de Mediu

S-a lăsat cu anchete penale, în luna aprilie, după incendii în arii protejate din județul Botoșani. Comisariatul Județean Botoșani al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr de 35 acțiuni de inspecţie și control, conform planului anual de inspecții, 32 de inspecţiile fiind neplanificate și 3 inspecții planificate.

Ca urmare a acestor inspecții, pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 24 sancțiuni contravenționale, din care: 3 avertismente și 21 amenzi contravenționale, în valoare totală de 320.000 lei și 1 sancțiune complementară de sistare activitate. Nu s-au înregistrat incidente/accidente de mediu.

„S-au înaintat organelor de ceretare penală 4 sesizări penale pentru săvârșirea faptelor prevazute de OUG 57/2007, art.52, alin(1) lit d, OUG 195/2005, art.98, alin(1) lit.a: arderea miriștilor, stufului, tufarișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate, deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă pentru speciile de animale sălbatice terestre și acvatice din cadrul: ROSPA0049 Iazurile de pe Valea Ibănesei-Bașeului Podrigăi, ROSPA0156 – Iazul Mare Stăuceni-Dracșani, ROSPA0110 Acumulările Rogojești – Bucecea”, precizează reprezentanții Gărzii de Mediu Botoșani.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ei sunt cei șapte candidați pentru funcția de primar al municipiului Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *