Post scos pentru a treia oară la concurs de o instituție publică din Botoșani. Vezi motivul!

Direcţia pentru Sport și Agrement Botoşani organizează pentru a treia oară concurs pentru ocuparea unui post de inspector de specialitate – marketing din cadrul Serviciului Încasări, Marketing.

La primul concurs s-a înscris doar un candidat, care nu a fost admis la selecția dosarelor, întrucât nu îndeplinea condițiile de ocupare a postului, iar la cel de-al doilea concurs au fost trei candidați, din care doi au fost respinși la selecția dosarelor iar cel de-al treilea a intrat în concurs, însă a fost respins la proba scrisă, unde nu a reușit să obțină punctaj de trecere.

Condiții specifice necesare în vederea participării la concursul pentru funcția contractuală de execuție de Inspector de specialitate – marketing din cadrul Serviciului Încasări: studii superioare de lungă durată absolvite cu diploma de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe sociale, economice, sociale, într-una din specializarile Marketing, Jurnalism, Comunicare și Relații Publice, Publicitate, Media Digitală, vechime în muncă 3 ani și 6 luni, vechime în specialitatea studiilor – minim 6 luni, cunoștințe despre marketing offline și online, rețele sociale; cunoștințe operare pe calculator – pachetul Office şi Internet; cunostințe limbi străine – engleza, nivel conversațional; permis de conducere categ. B,

Calendarul de desfășurare a concursului:
– 16.05.2024, ora 16.00: termen limită depunere dosare de înscriere
– 24.05.2024, ora 10.00: proba scrisă va avea loc la sediul din str. N.Sofian, nr.1
– 28.05.2024, ora 10,00: interviu

Google New Urmareste-ne pe Google News

Incendiu, noaptea trecută, într-un apartament din municipiul Botoșani. Proprietarul, scos din casă de vecini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *