FOTO Misiuni de salvare, în această seară, în cazul unor incendii la Botoșani, Dorohoi și Săveni. Polițiști, jandarmi și reprezentanți de la Mediu, la fața locului

Un incendiu violent s-a produs la o fabrică de prelucrare a maselor plastice din Zona Industrială a municipiului Botoșani. Din cauza fumului dens și a blocării căilor de evacuare, doi muncitori nu au reușit să iasă din clădire, fiind dați dispăruți. Ca urmare a degajărilor mari de fum, pentru protecția populației din zonă, a fost emis un mesaj RO-ALERT.

În același timp, au fost cuprinse de flăcări o stație de transfer deșeuri din municipiul Dorohoi și o vulcanizare din orașul Săveni.

Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe și mijloace în teren, ce a avut loc în această seară, în municipiile Botoșani și Dorohoi, dar și în orașul Săveni, transmite printr-un comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.

Pe timpul simulărilor, pompierii au intervenit pentru căutarea-salvarea persoanelor dispărute, limitarea propagării flăcărilor și alarmarea populației.

La fel ca în situațiile reale, salvatorii au acționat pentru acordarea primului ajutor calificat victimelor.

Exerciţiul a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, creșterea gradului de pregătire a personalului, precum şi verificarea modului de cooperare între structurile cu atribuţii în managementul tipurilor de risc.

La simulare au participat forţe şi mijloace din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani și Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Botoșani.

Google New Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *