Pe ce dată intră pensiile pe card în mai 2024? Anunț important pentru toți pensionarii înainte de Paște

Sărbătorile pascale se apropie cu pași repezi, iar mulți români se întreabă deja pe ce dată intră pensiile pe card în mai 2024. Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a făcut anunțul așteptat de toți pensionarii înainte de Paște. După cum era de așteptat, seniorii vor primi banii mai devreme, pentru a-și putea face cumpărăturile.

Pe ce dată intră pensiile pe card în mai 2024?

Deoarece în acest an românii vor beneficia de o minivacanță de șase zile de 1 Mai, care va cuprinde inclusiv sărbătoarea Paștelui, pensiile vor fi plătite la o altă dată decât cea obișnuită. 

În mod normal, pensiile sunt distribuite între prima zi și cea de-a 15-a zi a fiecărei luni. Totuși, în acest an, având în vedere că vor exista mai multe zile libere între 1 și 6 mai inclusiv, pensiile vor veni mai devreme.

Șeful Casei de Pensii Publice a vorbit, recent, despre programul de lucru al poștașilor responsabili cu distribuirea pensiilor. Pe data de 2 mai, aceștia vor fi la lucru, astfel încât pensionarii să poată primi banii înainte de Paște. Prin urmare, se preconizează ca pensiile să fie livrate beneficiarilor încă de vineri, 3 mai. 

Anul acesta, bugetarii au liber de pe 1 mai până pe 6 mai inclusiv. Poștașii care lucrează joi, 2 mai, vor beneficia de o zi liberă ulterior. 

Când intră pensiile recalculate?

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a transmis că, începând cu luna mai, pensionarii din România vor primi noile decizii referitoare la recalcularea pensiilor lor. 

Pensiile recalculate vor începe să fie plătite din septembrie 2024. Dacă, în urma recalculării, unii români ar primi sume mai mici, ei vor rămâne cu sumele actuale. Potrivit declarațiilor făcute de ministra Muncii, niciun român nu va încasa o pensie mai mică decât cea pe care o primește în prezent.  

Conform noii legi a pensiilor, se asigură că românii vor beneficia de creșteri ale pensiilor lor în fiecare an. Această măsură constă în indexarea acestora cu rata inflației, plus jumătate din câștigul salarial mediu brut. 

”Vom avea un moment important al aplicării legii pensiilor – septembrie 2024. 

Împreună cu colegii de la Casa Naţională de Pensii Publice şi colegii de la Direcţia de Asigurări Sociale din minister, acum lucrăm la finalizarea normelor de aplicare a legii 360/2023, care presupune recalcularea tuturor pensiilor românilor şi insist pe acest aspect fiindcă, cu toate că avem peste o lună de când a fost publicată noua lege, încă sunt întrebată de unii români dacă şi pensia dânşilor va fi recalculată”, a declarat ministrul Muncii, potrivit Impact.ro

Google New Urmareste-ne pe Google News

FOTO Sute de mii de euro aruncați pe un centru pentru sinistrați într-o zonă din Botoșani fără calamități. „E frumos tare, dar gol”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *