Angajări la ISU Botoșani din sursă externă. Patru posturi au fost scoase la concurs

Începând de astăzi, s-a dat startul înscrierilor la concursurile organizate pentru ocuparea, prin încadrare directă, a unor posturi vacante în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.

Sunt disponibile:  două posturi de ofițer la avizare-autorizare,  un post de ofițer la control și activități preventive,  un post de ofițer la comunicații și tehnologia informației.

Informații suplimentare despre condițiile pentru participarea la concurs, perioadele de înscriere, documentele necesare pentru constituirea dosarelor de candidat și organizarea concursurilor se pot obține accesând portalul „HUB de servicii și informații la nivelul Ministerului Afacerilor Interne”.

La accesarea https://hub.mai.gov.ro, persoanele interesate trebuie să urmeze mai mulți pași, astfel:-   alegerea secțiunii  „CARIERĂ MAI” – serviciul pentru recrutare în vederea ocupării unor funcții vacante;

-selectarea județului Botoșani, a statutului profesional „cadru militar” și a armei „situații de urgență”;

–   consultarea anunțurilor publicate, de unde se pot afla toate informațiile referitoare la condițiile ce trebuie îndeplinite și pașii de urmat pentru a participa la concursuri;

Cererile de înscriere și dosarele  de recrutare, în volum complet, se transmit la adresa de e-mail specificată în fiecare anunț. Persoanele intereste de participarea la concursuri trebuie să citească cu atenție anunțurile și celelalte documente postate pe HUB și, dacă îndeplinesc toate condițiile menționate, să completeze cererea de înscriere și să pregătească dosarele de recrutare în termenele indicate.

Alte informații pot fi obținute și la Serviciul Resurse Umane, la telefon 0231/508128, în fiecare zi lucrătoare, între orele 09.00 – 15.00.

Bărbat dat în urmărire internațională, prins în Suedia. Botoșăneanul, adus sub escortă în țară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *