Un botoșănean a urcat la volanul unei mașini, aproape de comă alcoolică. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Aleea Amurgului, din municipiul Botoșani, un autoturism care avea o deplasare sinuoasă, condus
de un bărbat, de 62 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu apartul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia