FOTO Luptătorii U20 de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, lideri incontestabili la nivel național

În perioada 12 – 14 aprilie 2024 sportivii din cadrul secției de lupte a Liceului cu Program Sportiv Botoșani au participat la Finala Cupei României pentru categoria de vârstă U20, competiție organizată de către Federația Română de Lupte în localitatea Călărași.

Și în anul 2024 băieții de la secția de lupte greco-romane au confirmat că sunt cei mai buni, Liceul cu Program Sportiv Botoșani clasându-se pe locul I pe țară cu un total de 147 de puncte, fiind urmată pe podium de Clubul Sportiv Municipal Bacău (110 puncte) și Clubul Sportiv Dinamo București (89 puncte).

Ne bucură faptul că am reușit, pentru al doilea an consecutiv, să ne menținem supremația la nivel național la această categorie de vârstă. Este meritul lor, al sportivilor, al profesorilor și al părinților care îi susțin necondiționat. Le mulțumim și îi felicităm pe sportivi și pe profesori pentru rezultatele obținute!”, Gabriel Hârtie, director Liceul cu Program Sportiv Botoșani.

Sportivii care au făcut posibil acest rezultat remarcabil sunt:

  • Alexandru Ghețău: medalie de aur la categoria 60 kg
  • Nicolaos Ignătescu: medalie de aur la categoria 82 kg
  • Teodor Cozma: medalie de argint la categoria 77 kg
  • Lucian Cozma: medalie de bronz la categoria 77 kg
  • Roberto Lupașcu: medalie de bronz la categoria 82 kg
  • Alexei Huțanu: medalie de bronz la categoria 87 kg.
  • Alin Olariu: locul V la categoria 63 kg.
  • Alexandru Țăpoi: locul V la categoria 72 kg.
  • Cosmin Haras: locul V la categoria 130 kg

Google New Urmareste-ne pe Google News

 

One thought on “FOTO Luptătorii U20 de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, lideri incontestabili la nivel național

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *