Preotul misionar Teodor Ciurariu a oferit de spiritualitate alături de vârtnicii de la Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice al municipiului Dorohoi. Este vorba despre o activitate cultural- misionară și de spiritualitate creștin - ortodoxă, care a avut loc miercuri, ca urmare a declarării anului 2024 drept „Anul omagial al îngrijirii bolnavilor și a doctorilor fără de arginti ” de către Sfântul Sinod.
Atelierul de lucru a fost intitulat: „Obiceiuri, tradiții și superstitii populare de Sfintele Paști la români”. Referatul a fost susținut de Teodor Ciurariu, iar după expunerea temei a avut loc un dialog interactiv cu participanții despre tradițiile poporului român din această perioadă.
„La finalul activității am oferit câte o iconița tuturor participanților cu Sfântul Nectarie Taumaturgul el însuși vindecător cunoscut al bolilor incurabile, doctor fără de arginti și ocrotitor al vârstnicilor și ne- am propus să ne întâlnim in viitor cât mai des. Iconițele le-am primit și noi în dar de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei prin grija mitropolitului nostru Teofan”, a precizat Teodor Ciurariu.Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia