ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol

Administraţia Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 16 aprilie – 13 mai 2024. Potrivit meteorologilor, revin ploile şi vijeliile puternice, iar la munte se reîntoarce iarna cu lapoviță, ninsori și chiar viscol pe creste.

„De marți după-amiză instabilitatea atmosfericã se va accentua şi se va manifesta prin înnorãri, averse, însoţite şi de descãrcãri electrice în Banat, Crişana, Marmureş, iar mai ales spre searã şi noaptea şi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei şi local în Muntenia. Vor fi condiţii de grindinã, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, îndeosebi în zonele de deal şi de munte cantitãţile de apã vor fi în general de 20…35 l/mp. Spre sfârşitul nopţii, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, la altitudini de peste 1800 m, trecãtor vor fi posibile precipitaţii mixte. Local şi temporar vântul va prezenta intensificãri în general cu viteze de 50…60 km/h, în zona înaltã, cu peste 75…80 km/h, iar pe timpul ploilor poate lua aspect de vijelie. Joi, 18 aprilie vremea va deveni rece pentru a doua decadã a lunii aprilie în majoritatea zonelor din țară. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, local mai ridicate în sud-est pânã spre 18…19 grade, iar cele minime se vor situa în general între 0 şi 9 grade”, spun specialiștii de la ANM.

La munte se reîntoarce iarna cu lapoviță, ninsori și chiar viscol pe creste.

Vremea 16 – 22 aprilie 2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea sud-estică a țării, dar mai ales în extremitatea de sud-est, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Prognoza meteo 22 – 29 aprilie 2024

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în regiunile intracarpatice, dar mai ales în vestul și nord-vestul teritoriului, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Vremea 29 aprilie – 6 mai 2024

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales ales în regiunile estice și sud-estice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo 6 – 13 mai 2024

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor excedentare în jumătatea sud-estică a țării, dar mai ales în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale, potrivit Observator.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Primăria Botoșani angajează medic pentru un cabinet medical. Care sunt condițiile!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *