FOTO Incendiu într-o localitate din Botoșani. O gospodărie a luat foc

Un incendiu a avut loc într-o comună din județul Botoșani, unde un localnic și-a găsit gospodăria în flăcări. Incendiul s-a produs în localitatea Hănești, unde a luat foc, duminică, acoperișul unei bucătării de vară.

Pompierii din cadrul Stației Săveni au intervenit și au stins flăcările înainte de a se extinde la întreaga construcție, dar și la casă.

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un scurtcircuit.

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

– efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;

– la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

– verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

– nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

– alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *