Antrenorul FCU Craiova, iureș după eșecul cu Botoșani: Dați-ne arbitri buni! Pentru că sunt meciuri decisive. Au venit suporteri de la Craiova, plâng!

Eugen Trică (47 de ani), antrenorul oltenilor, l-a făcut praf pe arbitrul Iulian Călin după greșelile comise, după înfrângerea cu scorul de 4-1 înregistrată duminică la Botoşani. Arbitrul Iulian Călin a comis câteva erori majore în meciul de la Botoșani, iar Trică a lansat un atac dur la adresa „centralului”. Tehnicianul lui FCU Craiova a contestat faptul că Iulian Călin a fost trimis să arbitreze această partidă.

În plus, antrenorul a explicat faptul că „centralul” s-a lăsat influențat de spectatorii partidei și a luat anumite decizii în urma protestelor. Trică nu își mai dorește ca Iulian Călin să-i arbitreze pe olteni până la finalul acestui sezon.

„Un meci de la extaz la agonie. Noi am arătat un fotbal total 60 de minute, echipa adversă nu știu dacă a avut vreo oportunitate de a marca. Controlezi jocul, ai inițiativă, după care agonia. Am greșit noi după minutul 60, am făcut acel penalty, după care și-au intrat arbitrii în rol.

Mă întorc puțin. Două meciuri foarte importante, Iașiul și Botoșaniul. Acum nu știu, cei care se ocupă de arbitraj… N-ai cum să-l trimiți la Iași pe Vidican și la VAR pe Iulian Dima. N-ai cum să-i trimiți pe acești arbitri la asemenea meciuri foarte importante.

Venim la Botoșani, Iulian Călin la centru, Mladinovici VAR. Nu se poate așa ceva. Ei nu arbitrează. N-am zis nimic după partida de la Iași, chiar dacă a fost penalty foarte clar.

Băieții ăștia nu arbitrează. Știți cine arbitrează? Spectatorii! Spectatorii arbitrează. Dacă la Iași era Hațegan, îl mai întorcea Dima de la VAR pe Hațegan? Niciodată! 

Dați-ne arbitri buni! Pentru că sunt meciuri decisive. Au venit suporteri de la Craiova, plâng! Au avut lacrimi în ochi. Vrem arbitraj bun, pentru că ei nu arbitrează, arbitrează spectatorii! Dacă zice spectatorul că e aut, tușierul dă aut. Nu se poate așa ceva. Așa arbitraj eu n-am mai văzut de foarte mult timp. Înainte se mai dădea pentru gazde 5-10%. Acum a fost mai mult de 10%.

Echipa asta a arătat foarte bine. Toți antrenorii se vaită de lucrurile astea, dar nu se ia nicio măsură. Arbitrii buni ai noștri care sunt prin Europa League sau prin Champions League, unde sunt?

Veniți, că aici sunt meciurile importante. Sunt oameni care investesc foarte mulți bani. Domnul Mititelu investește foarte mulți bani. Dați arbitri buni, corecți, care știu să arbitreze. Nu Călin, nu Vidican. Reveniți-vă, domnilor!”, a răbufnit Trică, la Orange Sport.

”O victorie importantă, sunt trei puncte extrem de importante. Țin să-i felicit pe jucători pentru atitudinea și credința pe care au avut-o că pot întoarce rezultatul. Vreau să le mulțumesc suporterilor că ne-au susținut și ne-au împins de la spate. Sunt sigur că împreună ne putem realiza obiectivul.

Sunt momente și momente, în prima repriză am fost sub rezultat, dar în repriza a doua am reușit să revenim. La pauză am avut diferite discursuri, astăzi am fost puțin mai dur, mai agresiv cu ei. Trebuia să fim mai implicați și trebuia să punem mai multă presiune pe adversari. În repriza a doua am făcut aceste lucruri foarte bine”, a declarat  Bogdan Andone, după FC Botoșani – FCU Craiova 4-1, potrivit gsp.ro

Google New Urmareste-ne pe Google News

VIDEO Minorul dat dispărut de familie, găsit de polițiștii botoșăneni într-un imobil nelocuit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *