Jandarmii botoșăneni, cu ochii pe pescari. Vor face controale pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol

Jandarmii botoșăneni anunță controale pentru a vedea dacă se respectă prohibiția la pescuit. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și al Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP) privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2024.

Prin acest ordin se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie—7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie— 7 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în ordin.

”Conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, alături de reprezentanții altor instituții cu atribuții pe această linie, au competențe legale de sancționare contravențională și de întocmire a actelor de sesizare a organelor de urmărire penală pentru faptele ce constituie infracțiuni la regimul piscicol. Până la încheierea perioadei de prohibiție, jandarmii vor executa acțiuni specifice în habitatele piscicole naturale, în vederea protejării unui fond piscicol bogat şi variat şi a biodiversităţii. Aducem la cunoștința cetățenilor că pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și a altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și în zonele de protecție, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 600 de lei la 1000 de lei și cu reținerea și suspendarea pe o perioadă de 90 de zile a permisului sau autorizației, după caz”, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Jandarmi Județean.

Google New Urmareste-ne pe Google News

FOTO Noul subprefect al județului Botoșani a depus jurământul. Cristina Breșug este om de afaceri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *