Un judecător din Botoșani, eliberat din funcție de președintele României

foto: depositphotos.com
foto: depositphotos.com

Un judecător din Botoșani a fost eliberat din funcție de președintele României, Klaus Iohannis, la propunere Consiliului Superior al Magistraturii. Șeful statului a semnat vineri un decret privind eliberarea din funcția de judecător a Ioanei Petrovici, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Botoșani, delegată în funcția de președinte al Secției I civile a acestei instanțe. Aceasta s-a pensionat.

Potrivit CV-ului acesteia, Ioana Petrovici a absolvit, în anul 1998, Facultatea de Drept în cadrul Universității ”Alexandru ioan Cuza” din Iași, apoi a fost judecător la Judecătoria Gura Humorului, județul Suceava. Din 1999 până în 2006 a fost judecător la Judecătoria Botoșani, iar în 2005 a promovat examenul de promovare în grad de judecător de tribunal.

A fost judecător la Tribunalul Botoșani din 2006 până în 2012, iar apoi a fost judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Botoșani, delegată în funcția de președinte al Secției I civile a acestei instanțe.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *