VIDEO Valeriu Iftime, mesaj în fața liberalilor: Am o familie minunată, grupul de companii la care sunt acționar este cel mai mare jucător pe piața energetică. Am încredere și vă cer încrederea că pot începe un proiect politic

Președintele PNL Botoșani, Valeriu Iftime, a vorbit, vineri, în cadrul conferinței PNL, la care a fost prezent și liderul PNL Nicolae Ciucă, despre punctele sale „de rezistență” și le-a cerut celor prezenți să îi ofere încredere. El a vorbit despre familie, afaceri, fotbal, dar și despre planurile sale la nivel politic.

Intrarea mea în politică are trei puncte de rezistentă, dacă pot să le spun așa. Am o familie minunată, o soție pe care o iubesc și acum și cu care am trăit peste 40 de ani toate cele frumoase ale vieții. Am doi copii ingineri, am două nurori medic și patru nepoate care viețuiesc în Botoșani și copiii mei lucrează în Botoșani, produc în Botoșani și sunt copii care țin la acest județ”, a spus Iftime.

Șeful liberalilor botoșăneni a precizat că și din punct de vedere financiar se poate numi un om realizat.

„Un al doilea punct, spun eu, este cel economic. Am început în 92 o companie, aveam un aparat de măsură, aveam trei colegi asociați. După 30 și ceva de ani grupul de companii în care sunt acționar (și nu mai sunt de două luni de zile) este cel mai mare jucător pe piața energetică urbană din România. Sunt și acum cu cei trei asociați în aceeași relație, în aceeași prietenie, în același respect”, a spus Iftime în discursul său.

El a anunțat și performanțele echipei de fotbal pe care o conduce din 2004 și până în prezent și a precizat că datorită celor trei piloni enumerați are încredere că poate face performanță și în politică.

„Al treilea proiect a fost cel al fotbalului. În 2004 când am intrat în chestiunea asta fotbalistică era în momentul în care Cătălin Flutur câștiga primul lui mandat. Eram în liga a doua, dacă atunci aș fi spus cuiva că vom fi în Liga I peste 10 ani cred că primul lucru pe care mi-l indica era o casă la balamuc. S-a întâmplat asta, am făcut asta, o facem în continuare. Pe acești trei piloni cred că pot să mă prezint în fața dvs. că am încrederea și vă cer încrederea că pot începe un proiect politic, cum spunem noi, un nou început, o șansă la dezvoltare”, a adăugat Iftime.

2 thoughts on “VIDEO Valeriu Iftime, mesaj în fața liberalilor: Am o familie minunată, grupul de companii la care sunt acționar este cel mai mare jucător pe piața energetică. Am încredere și vă cer încrederea că pot începe un proiect politic

  1. E i mai nasol ca Valerica n a inclus in familia aia minunata si studentele alea de 18-19 anisori le care le hranea intai la souvlaki n iasi si le cotzaia prin hotelurile din iasi
    Bosorog oparit si ipocrit!

  2. pentru alupigus și cei ca el: dacă și voi ajungeți intr-o functie …nu o să mai gandiți așa. Fiecare patron care se respectă are o amantă, două, trei și e bine așa. Ce rost mai are să conduci o firmă dacă nu faci sex cu angajatele tinere sau/ si cu studentele care provin din familii fără posibilitați materiale ?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *