Acțiunea Blocada la Săveni. Au fost date mai multe amenzi

foto arhiva

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat, pe 3 aprilie, o acțiune pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare, consumul de alcool și substanțe psihoactive.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul planului de activitate BLOCADA desfășurat la nivel național, prilej cu care au fost legitimate peste 40 de persoane și au fost controlate 30 de autovehicule. 15 dintre conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, fără a fi depistate rezultate pozitive.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 4.000 de lei.

FOTO Asfalt turnat pe un sector de drum din județul Botoșani. Investiția, de aproximativ 24 de milioane de lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *