FOTO Vezi cine sunt câștigătorii Festivalului concurs Coral de Muzică Sacră organizat la Botoșani!

Sâmbătă 30 martie 2024,  în sala „Mihai Eminescu” a Hotelului Rapsodia din Botoșani, a avut loc Festivalul-Concurs Coral de Muzică Sacră, ediția a V-a.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică în subordinea Consiliului Județean Botoșani, și-a deschis din nou porțile și a organizat cea de-a V-a ediție a unui festival care e menit să ne amintească în zilele de Post, rânduite de Biserica Ortodoxă, de scurta noastră călătorie pe pământ în care ne pregătim pentru întoarcerea Acasă.

Cele 18 coruri venite din mai multe localități (Huși, Iași, Brașov, Tulcea, Botoșani și Republica Moldova – Ialoveni, Soroca, Glodeni și Orhei) au reușit să convingă atât juriul, cât și publicul cu prestațiile lor.

Juriul format din trei membri de specialitate și anume: președintele juriului – Lect. Univ. Dr. Rodica Trandafir de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, extensia Piatra-Neamț; Pr. Alexandru Grigoraș – membru al Corului Academic „Byzantion”, iar în prezent, preot în Parohia Sascut Sat din Arhiepiscopia Romanului și protopop al Protoieriei Sascut și domnul profesor Dragoș Boicu de la Liceul de Arte „Ștefan Luchian” Botoșani – inițiator și dirijor al Corului „Lira”, autor de Antologii Corale.

Un moment de excepție și de adâncă cugetare ne-a fost prezentat de Grupul Psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava, invitații speciali din recital.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Corurile/ formațiunile corale/ grupurile psaltice au fost răsplătite cu premii după cum urmează:

 

Categoria A

Premiul I – Corul „Transilvania” din Brașov, Prof. Mihaela Mureșan

Premiul al II-lea – Corul „Biruitorii” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani, Prof. Cezar Grădinaru

Premiul al III-lea  – Corul Școlii de Muzică „Filip Toderașcu” Costești, Ialoveni, Republica Moldova, Prof. Cristina Mereacre

Mențiune – Corul „Belcanto” – Soroca, Republica Moldova, Prof. Ludmila Samarin

 

Categoria B

Premiul I – Corul de copii „Fantezie” – Glodeni, Republica Moldova, Prof. Olga Dulghieru

Premiul al II-lea – Corul de copii „Armonia” al Liceului Teoretic „Ion Luca Caragiale”, Prof. Anghelina Usatîi

Premiul al III-lea – Corul „Sf. Ierarh Nicolae”, Botoșani, Dirijor Gabriel Dumitru Azamfirei

Mențiune – Corul Școlii Nr. 12, Botoșani, Prof. Gabriela Zăiceanu

 

Categoria C

Premiul I – Corul „Cantus Libera”- Tulcea, Prof. Simona Dumitru

Premiul al II-lea – Corul Bisericii „Sf. Iosif cel Milostiv Mitropolitul Moldovei” – Valea Lupului, Iași

Premiul al III-lea – Corul de Cadre Didactice al Liceului Tehnologic -Vorona, Prof. Amaricăi Andreea

Mențiune – Corala „Raluca Iurașcu” – Vorona, Botoșani, Prof. Gabriela Zăiceanu

 

Categoria D

Premiul I – Grupul Psaltic „Sf. M. Mc. Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, dirijor Cosmin-Vlăduț Mironescu

Premiul al II-lea – Grupul Psaltic „Filotheos” Botoșani, Prof. Gheorghe Bulboacă

Premiul al III-lea – Corul „Sf. Ioan Botezătorul” Botoșani, Prof. Gheorghe Bulboacă

Mențiune – Corul Parohiei „Vovidenia”- Botoșani, dirijor George Gontineac

Trofeul Festivalului a fost obținut de Corul „Transilvania” din Brașov.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *