Ludoteca de la Botoșani, proiectul unic care dă speranțe copiilor cu probleme de vedere sau de auz

foto adevarul

În municipiul Botoșani se află un centru educațional unicat în România. Este vorba despre o ludotecă specializată pentru copii cu deficiențe de auz și văz. Ludoteca beneficiază de jocuri și materiale didactice personalizate pentru aceste deficiențe, dar și de creații originale.

În România, sunt numeroși copii cu deficiențe de văz și auz care nu au parte de o șansă reală de integrare în societate, mai ales din cauza lipsei spațiilor gratuite pentru terapie sau a materialelor educaționale adaptate nevoilor acestora.

În județul Botoșani, o echipă de voluntari condusă de Laura Dănilă, un apreciat specialist în logopedie și psihologie pediatrică, a reușit, în 2021 să deschisă prima ludotecă specializată, din România, pe deficiențe de auz și văz.

”Dacă ei sunt privați de materialele specifice problemei lor, au șanse mai mici de dezvoltare”

Ludoteca a fost înființată cu numeroase donații, inclusiv din Germania, dar și cu sprijinul a numeroși voluntari. De-a lungul timpul s-au implicat și fundații precum Mol România sau Societatea pentru Dezvoltare Urbană. Prima grijă a fost ca toți copiii din județ să beneficieze de terapie prin joc. Evident, jocuri personalizate pentru nevoile lor, foarte greu de găsit.

„Prin joc, copiii învață mult mai ușor să se adapteze la lumea reală, învață să intre în contact cu tot felul de jocuri și jucării adaptate stimulative și le vine mai ușor să învețe să-și folosească vizualul restant – la copiii cu deficiențe de vedere sau nevăzători – sau să învețe să-și antreneze analizorul tactil atât de important pentru învățarea scrisului Braille dar și pentru orientarea lor în mediul ambiental. Dacă ei sunt privaţi de materialele specifice problemei lor, au şanse mai mici de dezvoltare”, precizează Laura Dănilă.

Jocuri personalizate pentru copii cu deficiențe

Încă de la început, specialiștii implicați în proiect au personalizat pentru ludotecă 10 jocuri destinate inițial copiilor tipici. Mai apoi, au reușit să creeze jocuri originale. Unul dintre acestea se numește „O zi din viața mea” și practic poartă copilul nevăzător sau cu probleme auditive prin toate provocările vieții cotidiene.

„Sunt situații diverse de viață, în care copilul intră, la școală, cabinetul stomatologic, în parc, la zoo. Prin joc copilul învață să facă față  provocărilor din mediul înconjurător. Sunt și zaruri speciale, cu proeminențe, în așa fel încât să le poată simți. Copiii cu deficiențe de vedere pot astfel să participe la joc cu șanse egale cu văzătorii”, adaugă Laura Dănilă. Aceste jocuri au ajuns, deja, în școli sau în liceele pentru nevăzători, scrie adevarul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *