VIDEO Scandalagii și drogați prinși de jandarmi pe străzile din Botoșani

La finalul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele angrenate în misiunile de ordine și siguranță publică executate independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională în mediul urban și rural.

În urma misiunilor executate, jandarmii au aplicat aproximativ 70 de sancțiuni contravenționale, însumând amenzi în valoare totală de peste 20000 de lei și au constatat două infracțiuni, din care o infracțiune de lovire și alte violențe, cu trei autori și o infracțiune de consum de substanțe cu efect psihoactiv, cu patru autori, se precizează într-o informare a Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, majoritatea au fost aplicate pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, dar și pentru fumat în spații publice închise sau apelarea nejustificată a numărului unic de urgență 112.

Pe lângă acțiunile cu efective mărite, desfășurate în municipiul Botoșani, dar și pe raza orașului Săveni și a comunelor Știubieni, Vorniceni, Ungureni și Vlăsinești, jandarmii au luat măsurile necesare în vederea preîntâmpinării unor incidente nedorite la meciul amical de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și C.S. Știința Miroslava, dar și în Sala Polivalentă ,,Elisabeta Lipă”, la campionatul național de Qwan Ki Do.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *