Un tânăr din Botoșani a furat o mașină și a condus-o băut și fără permis. A fost oprit pe un drum din județ de polițiști

Un botoșănean este anchetat de polițiști pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier. La data de 21 martie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul național DN 29, în comuna Ungureni, un autoturism condus de un tânăr, din comuna Dângeni.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea a fost sustras de la un alt tânăr de 23 de ani.

”Mai mult decât atât, fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub  influența alcoolului, conducere fără permis și furt în scop de folosință, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Tânăr bătut și deposedat de bani, pe Pietonalul Unirii din Botoșani. Percheziții la domiciliul infractorului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *