Polițiștii botoșăneni au desfășurat, miercuri, două concursuri, „Criminaliștii de mâine” și „Învățăm să circulăm” cu elevii din cadrul Liceului Anastasie Bașotă, din comuna Pomârla și cei ai Liceului Tehnologic Coțușca.
Astfel, polițiștii criminaliști și polițiștii rutieri au oferit copiilor ocazia de a observa tehnica și autospecialele pe care le folosesc în misiuni, apoi, cei mici au participat la un concurs pe teme specifice.
Toți participanții au primit diplome, medalii și premii constând în rechizite, veste reflectorizante și tricouri inscripționate.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.