Poștașii botoșăneni întrerup lucrul, astăzi, timp de două ore. Vor fi în grevă de avertisment

foto arhiva

Poștașii botoșăneni vor întrerupe lucrul, miercuri dimineaţa, timp de două ore, ca urmare a grevei de avertisment. Protestul are loc între orele 8:00 – 10:00, la ofciile poștale din Botoșani, nemulțumirile fiind de natură salarială.

Potrivit sindicaliștilor. dacă situaţia negocierilor pe contractul colectiv de muncă la nivel național nu se va remedia va fi declanşată greva generală.

La această dată, peste două treimi din angajatii Poştei Române sunt salarizaţi cu salariul minim pe economie iar sindicaliștii au solicitat o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere a sporului de loialitate cu un procent între 5% şi 10%.

În cazul în care revendicările nu vor fi rezolvate, în câteva zile va fi declanşată greva propriu-zisă care va presupune oprirea lucrului în compania Poşta Română.

Google New Urmareste-ne pe Google News

FOTO Comuna smart de la granița de nord a României. Facilitățile inteligente pe care le au localnicii dintr-o localitate din Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *