„Dinamitează” Superliga? Patronul de la FC Botoșani vrea 3-0 la „masa verde” după „cazul Matei”: „Vorbesc cu avocatul!”

Foto: Sport Pictures

FC Botoșani ia în calcul să o reclame pe Sepsi după ce mijlocașul Cosmin Matei (32 de ani) a fost depistat pozitiv cu o substanță interzisă.

Cosmin Matei a fost depistat pozitiv la o substanță interzisă de Agenția Mondială Antidoping: 5-metilhexan-2-amină.
Matei nu este suspendat provizoriu, având norocul că metilhexanamina este clasificată ca substanță specifică. Totuși, el va avea parte de un proces în urma căruia s-ar putea alege cu o suspendare importantă.

Valeriu Iftime, finanțatorul de la FC Botoșani, spune că vrea să vadă dacă se pot lua măsuri legale împotriva covăsnenilor și spune că Matei ar fi putut avea substanțe interzise în corp și la meciul dintre cele două echipe, terminat 2-1, pe 29 februarie.

FC Botoșani ia în calcul să ceară pedepsirea lui Sepsi în „cazul Matei”

„Nu știu care sunt demersurile pe care le putem face noi în sensul ăsta. Faptul că a fost depistat pozitiv e o poveste foarte complicată. Poate și la meciul cu noi a fost așa și n-a verificat nimeni. O să vorbesc la club cu avocatul să vedem în ce măsură ne putem apleca pe acest subiect.

E o chestiune gravă dacă Cosmin Matei a făcut asta, e o chestie gravă pentru fotbalul nostru și iar am avea o pată pe care trebuie să o tratăm. Nu știu exact ce spune regulamentul, dacă nu cumva meciurile următoare ale lor ar trebui pierdute cu 3-0. Habar n-am. Nu știu ce trebuie făcut.

Dacă este o chestiune care ne afectează pe noi legal și putem interveni, vom interveni 100%. Trebuie văzut care este contextul legal în care putem pune acea problemă”, a spus Valeriu Iftime, pentru sport.ro.

Ancheta este în desfășurare, nu știu nici eu de unde ar putea să fie (substanța interzisă). Nu am luat nimic intenționat, asta e clar. Am fost răcit, poate a fost ceva în alea (medicamente), habar n-am! O să vedem rezultatul– Cosmin Matei

Oricum, jucătorul este accidentat pentru șase săptămâni. El a spus că n-a luat absolut nimic. Vedem ce rezultat vine la proba B, nu mă pricep ca să vă zic eu mai multe. S-a jurat în fața lui Hadnagy (n.r. Attila Hadnagy, director la Sepsi OSK) că n-a luat nimic interzis! De fapt, a fost răcit, a luat nu știu ce flacon, nu de la doctorul echipei, dar, ulterior, i l-a arătat doctorului și acesta a zis că nu conține substanțe interzise.– Laszlo Dioszegi, patron Sepsi, informeaza gsp.ro.

“Era un lup mare”. Filmul salvării lui Radu Ayan. 400 de oameni l-au căutat. Băiatul de 2 ani a fost găsit desculț și speriat, în pragul hipotermiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *