Băiețelul de doi ani dispărut la Tudora era în grija bunicii. Părinții săi nu sunt în Botoșani

Băiețelul de doi ani dispărut, duminică după-amiază, la Tudora era în grija bunicii din partea mamei. Tatăl copilului are origini arabe, iar mama este din Tudora. În momentul dispariției, părinții micuțului nu erau în Botoșani, cei doi aflându-se în străinătate.

Duminică, în jurul orelor 15:00, micuțul se afla împreuna cu bunica sa la o rudă pe raza satului Tudora, și, profitând de neatenția rudelor, a plecat în direcție necunoscută.

Mobilizare pentru găsirea lui Radu Ayan

Peste 100 de forțe de ordine, voluntari si câinele de urmă din cadrul Poliției de Frontieră desfășoară activități pentru localizarea lui Radu Ayan Mahmood, copilul de doi ani dat dispărut sâmbătă, în jurul orei 15:00.

De asemenea sunt utilizate trei drone cu termoviziune, o șenilată și patru ATV-uri, întrucât în apropierea locului în care a fost văzut ultima dată este o zonă împădurită și teren cu denivelări.

Polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii de frontieră, precum si voluntari din comunitate s-au mobilizat și continuă activitățile pentru identificarea copilului.

Știrea inițială

Polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la dispariția unui minor de doi ani, din comuna Tudora. Băiețelul se afla impreuna cu bunica la o ruda pe raza satului Tudora și, profitand de neatentia rudelor, a plecat in directie necunoscută.

Radu Ayan Mahmood are următoarele semnalmente: păr șaten închis, ochi căprui, ten măsliniu.

Vestimentație cunoscută: bluză de trening roșie cu dungi albe pe mâneci, pantaloni negri cu dungi laterale albe, adidași cu lumini la talpă.

Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sai să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

Deja au fost demarate căutări în zona, la care participa polițiștii de frontieră, pompieri, jandarmi si voluntari.

Google New Urmareste-ne pe Google News

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *