Medicii de la Maternitatea Botoșani, screening pentru cancerul de col uterin în localitățile din județ: Ducem o muncă de informare, de lămurire și de educație

Medicii de la Maternitatea Botoșani au început să facă la sate campanii de screening pentru cancerul de col uterin, însă se izbesc de reticența femeilor, chiar dacă investigațiile sunt gratuite.

Medicul Ioana Alexandroaie, coordonatorul Blocului operator de la Maternitatea Botoșani, a declarat că în ultimi ani, astfel de campanii au fost organizate în colaborare cu Institutul Regional de Oncologic din Iași, tocmai pentru a veni în sprijinul femeilor care nu ajung la oraș, pentru a face astfel de investigații medicale.

Au fost caravane medicale pentru screeningul cancerului de col uterin, împreună cu Institutul oncologic Iasi. Nu numai că oferim acest serviciu în cadrul maternității, dar am încercat să ne apropiem noi și să ne ducem în sate la persoanele care nu ajung cu ușurință în oraș. Dar, la fel este o problemă de receptivitate, de complianța populației și de educație până la urmă. Inclusiv când se mergea în sat, reticența era mare, nu înțelegeau de ce trebuie făcut, chiar dacă asistenta comunitară, medicul de familie explicau înainte  iar acest lucru se resfrânge în problemele pe care le vedem zi de zi, și anume incidența crescută a cancerului de col uterin și în același timp refuzul de a face vaccinul HPV, care de la 1 decembrie este gratuit până în 18 ani și 50% compensat până la 45 de ani. Ducem o muncă de informare, de lămurire și de educație”, a declarat medicu primar de obstetrică și ginecologie, Ioana Alexandroaie.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Medicii de la Maternitatea Botoșani urmează să meargă și în liceele din județ pentru prevenție.

FOTO Un echipaj SMURD care se întorcea din misiune a salvat un căţel abandonat pe marginea drumului, în Botoşani. Animalul era captiv într-un sac

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *