GAL Valea Siretului de Sus anunţă finalizarea proiectului “Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiei de dezvoltare locală pentru teritoriul GAL Valea Siretului de Sus”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Asociatia Grupul de Acţiune Locala (GAL) Valea Siretului de Sus anunţă finalizarea proiectului “SPRIJIN PREGĂTITOR PENTRU ELABORAREA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE LOCALĂ   PENTRU TERITORIUL GAL VALEA SIRETULUI DE SUS”.

Proiectul este finanțat prin PNDR 2023-2027, Masura 19- LEADER, Sub-masura 19.1 – Sprijin pregatitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală.

Obiectivul general al proiectului: îl reprezintă creșterea capacității de colaborare la nivel teritorial în scopul elaborării strategiei de dezvoltare locală perioada 2023-2027.

Obiectivul specific– derularea unui proces de consultare și animare realizat la nivel local, cu implicarea, în mod activ, a actorilor locali și organizațiilor din teritoriu. În acest fel, se vor analiza atât nevoile și oportunitățile de dezvoltare, cât și mecanismul de implicare activă a populației în dezvoltarea zonei.

Implementarea proiectului ,,SPRIJIN PREGĂTITOR PENTRU ELABORAREA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE LOCALĂ” vizează creșterea capacității de colaborare la nivel teritorial, ceea ce va oferi actorilor locali și reprezentanților din diferite domenii de activitate posibilitatea de a lucra împreună și de a interacționa în favoarea dezvoltării comunității din teritoriul GAL.

Au fost organizate următoarele activități:

  • 14 activități de animare, câte o activitate în fiecare unitate administrativ-teriotrială din teritoriul GAL Valea Siretului de Sus;
  • 3 activități de informare la care au participat membrii asociați din GAL Valea Siretului de Sus;
  • Analiza diagnostic a teritoriului;
  • Analiza situației, problemelor și oportunităților;
  • Elaborarea strategiei de dezvoltare locală.

Strategia de Dezvoltare Locală pentru perioada 2023 – 2027 a fost aprobată în data de 15.12.2023 și va avea următoarea structură:

VSS 1 – Sprijin pentru promovarea practicilor agricole sustenabile prin asociere

VSS 2 – Împreună pentru un mediu sustenabil în teritoriul GAL

VSS 3 – Sprijinirea tinerilor antreprenori din teritoriul GAL

VSS 4 – Dezvoltare durabilă în teritoriul GAL

VSS 5 – Păstrarea identității locale pe Valea Siretului

VSS 6 – Cooperare pentru o viață mai bună

VSS 7 – Sădim speranțe – sprijin pentru copiii din teritoriul GAL

Mulțumim membrii comunităților din teritoriu că au fost activi, au participat la întâlnirile organizate la nivelul U.A.T-urilor, și-au adus aportul la noua strategie de dezvoltare locală a teritoriului GAL Valea Siretului de Sus aferentă perioadei 2023-2027 și sperăm ca și pe viitor să putem conta pe sprijinul comunității pentru implementarea cu succes a măsurilor din strategie.

Datele de contact ale beneficiarului:

Asociatia Grupul de Acţiune Locala (GAL) Valea Siretului de Sus

Adresa: Comuna Vorona, județul Botoșani, cod postal 717475

Adresa de email: [email protected]

Pentru mai multe detalii despre activităţile Asociaţiei Grupului de Acţiune Locală (GAL) Valea Siretului de Sus puteţi accesa site-ul www.valeasiretuluidesus.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *